Conferinta lunii aprilie

Asociația Academia Mamicilor din Timisoara (AMT) în parteneriat cu Departamentul Asistență Socială (DAS) din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Asociația Inițiativă în Educație (InEdu) organizează conferința “Măști ale suferinței psihice: minciuna, furtul, consumul de substanțe”, susţinută de psih. Corina Neanu.

”Cel mai adesea vorbim despre suferința psihică la plural „probleme psihice“, ca și cum o singură problemă nu ar fi de ajuns. Boala psihică este altfel decât boala organică, ea indică eșecul compromisului în relația individului cu mediul înconjurător. Această „boală psihică constă în a nu fi capabil să găsești pe cineva care să te poată suporta“ (John Rickman), iar minciuna, furtul și consumul de droguri sunt încercări, teste ale omului care este forțat să-și reafirme viața în societatea care îl consideră neadaptat.” (psih. Corina Neanu)

Corina Neanu este licențiată în psihologie, absolventă a masteratului „Consiliere familială și de cuplu” din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Are experiență în activități specifice cu copii proveniți din centre de plasament, precum și cu copii cu tulburări neuropsihice și logopedice. În prezent este psiholog clinician și deține propriul cabinet de psihologie unde lucreză atât cu adulți, cât și cu copii și adolescenți. Detalii suplimentare pot fi găsite la adresa: http://www.psiholog-timisoara.ro/