Conferința lunii mai

Asociația Academia Mamicilor din Timisoara (AMT) – Centru de Educație, Cercetare și Asistență Socială în parteneriat cu Departamentul Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Asociația Inițiativă în Educație (InEdu) a organizat conferința “Relația de cuplu: între mituri și realitate”, susţinută de Anca Tiurean (Psiholog în specialitatea psihoterapie sistemică familială)..

”În cadrul aceastei conferințe îmi propun să vorbesc despre coloana vertebrală a oricărei familii: relația de cuplu. Indiferent de dinamica și de natura sa, relația dintre doi parteneri este ceea ce stă la baza oricărei familii. Complexitatea lumii în care trăim ne oferă șansa și stresul de a ne scrie propria poveste de cuplu și de familie, de a crea familia pe care ne-o dorim dincolo de tiparele sociale de odinioară.

Dinamic vorbind, copiii noștri se atașează atât de mama și de tata ca persoane, cât și de relația acestora – chiar și în cazurile când un părinte sau ambii sunt absenți, dezertați, divorțați, decedați etc. O mare parte din ceea ce numin noi parenting sau educarea copiiilor cere focalizarea atenției la calitatea relației de cuplu și la povestea emoționala a cuplului. Acest aspect este însă adesea trecut cu vederea când apar tensiuni sau conflicte în familie.

Pe lângă o incursiune în istoria relațiilor de cuplu din ultimii 150 de ani voi reflecta alături de dumneavoastră asupra mai multor aspecte cum ar fi:

• Care e povestea voastră de cuplu pe care vi se întemeiază familia?
• Ce influență are relația voastră de cuplu asupra creșterii și dezvoltării copiilor voștri?
• Miturile relației de cuplu.
• Familia divorțată, familia cu mariaj deschis, familiile „neconvenționale“
• Ce înseamnă un cuplu sănătos?
• Ce înseamnă o familie sănătoasă?
• Ce însemnătate au relațiile extra-conjugale?
• Miturile și realitățile legate de divorț.
• Cum poate psihoterapia familială a fi de ajutor atunci când cuplul și familia intră în impas? ”

Anca Tiurean este psiholog în specialitatea psihoterapie familială sistemică și lucrez în acest domeniu din 2012 la cabinetul meu din Timișoara.
Prin muncă mea cercetez ce factori contribuie la calitatea vieții și experienței persoanelor cu diverse vârste și preocupări, pornind de la premisa că suntem în esență ființe relaționale și ca atare, în relații ne pierdem și în relații ne regăsim.
Date de contact: ancatiurean.wix.com/psiholog

 

Eveniment Facebook:https://www.facebook.com/events/607375526410895/