Evoluție educațională, formare profesională și oameni care cred în tine!

Evoluție educațională, formare profesională și oameni care cred în tine!

Autor: Lect. dr. Carmen Stanciu

Parcursul educațional și profesional al oricărei persoane este călăuzit de două mai ”entități”: părinți și profesori. Fiecare copil ar trebui să aibă șansa unor părinți suficienți de buni care să-i ofere suport și iubire necondiționată pe tot parcursul vieții, precum și șansa de a întâlni cel puțin un cadru didactic (în anii de educație formală) care să-i vadă și valorifice potențialul. Orice persoană din lumea asta are ceva bun și poate fi valoroasă, însă, dacă nu este ”văzută și auzită”, la timpul potrivit, riscă să ajungă acolo unde nu ar trebui și, în final, să experimenteze neîmplinirea și nefericirea.

În prag de octogenariat al profesorului (prof. dr. Viorel Prelici) care a contribuit, în mod semnificativ, la evoluția mea profesională am parcurs o perioadă cu mare încărcătură emoțională, experimentând sentimentul că pot scrie un roman sau din contra că nu pot scrie mai mult de zece rânduri. În așteptarea și pregătirea unui eveniment așa de important (al optzecilea ocol al Soarelui) apare oscilația între bucurie și temere, datorate pe de o partea oportunitații unice de a transmite, în scris, tot ceea este semnificativ și pe de altă parte teama de a nu uita ceva. Pe parcursul acesta emoțional ceva a fost de neclintit: cuvântul EDUCAȚIE. În tot acest timp am știut că educația este conceptul în jurul căruia se va contura și concretiza acest material care nu este unul științific, așa cum se obișnuiește în mediul universitar, ci este unul în care vor fi exprimate o serie de idei, concepte și principii personale, în urma parcursului educațional care m-a direcționat către Alma Mater.

Alma mater este o expresie de origine latină (română mama hrănitoare) expresie folosită de poeții latini pentru a desemna patria, iar în zilele noastre pentru a desemna Universitatea. În Roma antică termenul se referea la o zeiță, ulterior la patrie. În Evul Mediu creștinii o foloseau ca referință la Fecioara Maria.

Așa au fost denumite Cibela, zeița naturii, și Ceres, zeița vegetației. Poeții latini au întrebuințat apoi această expresie spre a desemna patria, iar mai târziu ea a devenit o caracteristică pentru universități, în sensul că ele sunt ca o mamă care oferă hrană spirituală.

Cu aceeași semnificație se folosește uneori, în loc de „alma mater”, expresia „alma parens”.

Înțelesul expresiei din epoca modernă este „universitatea urmată”, prin extensie universitate în general, și provine din deviza Universității din Bologna, una dintre cele mai vechi universități din lumea occidentală, fondată în 1088: „Alma Mater Studiorum”.

 

Universitatea este locul în care tinerii ar trebui să devină adulții de care orice societate are nevoie: echilibrați, independenți, conștienți, responsabili, conturându-și personalitatea până ajunge la stadiul finisat, un loc în care hrana spirituală atinge cote maxime. Am fost și eu unul dintre acești tineri pe care universitatea i-a șlefuit cu ajutorul cadrelor didactice, iar astăzi am speranța că și eu pot contribui la formarea de generații de viitori adulți așa cum ni-i dorim.

 

Conceptul de ”educație”, în cazul meu, întotdeauna se leagă strâns de titlul cărții ”A educa înseamnă a iubi” (1997), al cărei autor este prof. dr. Viorel Prelici. Este cartea care m-a ajutat să înțeleg mult mai bine care este rolul educației, dar mai ales care este rolul omului care stă în spatele întregului proces educativ: profesorul. Mi-aș fi dorit să pot descoperi și înțelege aceste lucruri mult mai repede, dar contextul evoluției educaționale, din perioada respectivă, a făcut să se întâmple abia  pe parcursul studiilor universitate. Pot spune că această etapă, a studiilor universitare,  a fost ultimul tren al educației pe care l-am prins, pe ultima sută de metri, în România. Dacă îl pierdeam, astăzi, nu aș fi scris acest articol și, cel mai probabil, aș fi fost sufocată de neputință.

 

Prof. dr. Viorel Prelici a fost singurul cadru diadctic care a ”m-a văzut și auzit”, care mi-a dat încrederea și oportunitatea de care aveam nevoie pentru a merge către apogeul evoluției educaționale și formării profesionale. În perioada celor 4 ani de studii universitare, urmate de studiile aprofundate, doctorat și primii ani de cadru didactic universitar am parcurs cel mai frumos traseu educațional și profesional, a fost perioada în care am acumulat cele mai valoroase experiențe nelipsite de obstacole și provocări. Am reușit să le depăsesc și să merg întotdeauna mai departe având alături de mine acel profesor de care fiecare dintre noi avem nevoie: ”profesorul care te vede”, care crede în tine, care îți lansează provocarile cele mai imposibile pe care, în final, reusești să le depășești pentru că știi că poți.

 

Educația și rolul oamenilor care lucrează în sistemul educational, copiii care se luptă să supraviețuiască unui sistem de educație în care prioritățile sunt altele decât starea de bine a copiilor și valorizarea fiecăruia, evoluția educațională parcursă în cei peste 20 de ani de școală, sunt principalele lucruri asupra cărora se îndreaptă reflecțiile personale din ultimii ani. Privind retrospectiv la traseul educațional personal constat că perioada studiilor universitare mi-a oferit libertatea de a învăța de plăcere, când dorești, dacă dorești și ce dorești. Surpinzător că această libertate de a alege a fost însoțită de rezultate semnificative și a venit, în același timp, cu intersectarea în mediul universitar cu profesorul care a văzut ceea ce mulți alții nu au reușit în cei 12 ani (anteriori) de școală.

 

Rezumând principalele etape ale parcursului educațional remarc că extremele au fost cele mi-au adus împlinirile și satisfacțiile cele mai importante: pe de o parte, perioada 3-6 ani în care am fost în permanență alături de familia mea care a decis că e mai bine pentru mine să nu frecventez grădinița (după 2 zile de tentative eșuate în care am refuzat să mă desprind de cei dragi și apropiați mie, chiar și pentru câteva ore/zi), perioadă în care m-am bucurat din plin de iubirea necondiționată a părinților, de libertatea de a alege cu ce și cum să mă joc sub supravegherea atentă a adulților din jurul meu și pe de altă parte, finalul traseului educațional, studiile universitare și postuniversitare pe parcursul cărora am avut susținerea necondiționată atât a familiei, cât și a profesorului care a crezut în mine. Din păcate, celelalte etape educaționale (ciclul primar, gimnazial, liceal) au fost lipsite de încurajări, empatie, afectivitate din partea cadrelor didactice pentru care educația nu era pasiune și har. Privind retrospectiv, coștientizez că erau mult prea rigizi, obosiți, lipsiți de abilitate de a îndruma cu blândețe copiii către studiu, explorare și dezvoltare, fără deschidere și iubire pentru copii (de care ei au nevoie ori de câte ori se desprind de mediul familial).

 

Revenind la cartea prof. dr. Viorel Prelici, cu titlul ”A educa înseamnă a iubi” (1997), după 22 de ani de la publicare aceasta este, încă, de actualitate abordând teme precum: dreptul copilului la afecțiune, personalitatea educatorului în lumina psihanalizei, cum trebuie să se comporte profesorul în fața clasei, empatie și educație, tipologii  și stiluri didactice, calitățile profesorului etc. Sunt subiecte atât de importante de cunoscut, de asimilat, de transmis tuturor cadrelor didactice, dar și părinților, pentru a crește șansele ca un număr cât mai mare de copii să experimenteze afecțiunea și empatia în școli și grădinițe.

Rolul cadrului didactic în viața copilului este semnificativ având în vedere că adultul prezent în sala de clasă are dublu rol și contradictoriu:

  • Simbol al iubirii și afectivității (siguranță, apropiere)
  • Simbol al autorității (stabilire de limite, reguli, sarcini de îndeplinit etc.)

 

În rândurile de mai jos, menționez o parte dintre citatele regăsite în cartea celui care îmi este mentor, prof. dr. Viorel Prelici, citate pe care le folosesc de câte ori am ocazia, în cadrul cursurilor, seminariilor și conferințelor, pentru a promova educația empatică și afectivă.

”Un bun educator trebuie să se implice afectiv. Acolo unde copilul nu simte afectivitate, nu are suficientă libertate, este sufocat cu interdicții, afectivitatea se transformă în frustrare și agresivitate. În astfel de condiții nu se poate vorbi de o bună pregătire a copilului.”

 

”Instituția de educație formală (în mod special grădinița, dar și școala) este locul unde copilul trebuie să regăsească neapărat mediul afectiv securizant lăsat în familie. ”

”Pentru a accepta să învețe de-a lungul întregii vieți oamenii trebuie să trăiască în timpul școlarizării o stare de entuziasm și nu una de dezgust și demoralizatoare.”

”Sentimentul bucuriei și al stărilor afective pozitive se impune ca necesar în școală ori de câte ori se ivește prilejul.”

”Educatorul care va pregăti generațiile următorului mileniu trebuie să probeze neapărat o vocație umanist-afectivă de care cei ce vor urma au nevoie pentru a deveni nu doar mai competenți, ci și mai buni.”(Viorel Prelici, 1997)

 

Educaţia de calitate înseamnă o acţiune eficientă bazată pe experienţa actorilor educaţiei, având la bază o teorie pedagogică şi psihologică bine fundamentată.

 

În viziunea lui John Dewey curriculum ar trebui centrat pe copil astfel încât acesta “devine soarele în jurul căruia gravitează dispozitivele pedagogice; el este centrul în jurul căruia acestea se organizează.”

Scopul fundamental al educatiei permanente este de a mentine si de a imbunatati calitatea vietii si progresul. Educatia ca proces de modelare a personalitatii, realizat de familie, scoala, societate are ca scop pregatirea copilului pentru educatie. Pregatirea pentru educatie se realizeaza prin intreg procesul educational începand cu primii ani de viata, atunci când se pun bazele prin formarea in familie a unor deprinderi de bază, de asimilare a regulilor  si a celor legate de activitatile scolare.

 

Se poate spune ca educatia care precede autoeducatia ofera tanarului directia devenirii sale, ii formeaza deprinderile si priceperile indispensabile unui caracter independent si ii cultiva increderea in sine. Educatia pregateste autoeducatia intr-un sens dublu: ofera o “baza de lansare”, prin sistemul de cunostinte, priceperi si deprinderi se stimuleaza nevoia continua de educatie, de perfectionare. Menirea scolii, a activitatii profesionale consta in a provoca in constiinta copilului nevoia de educatie. Numai o angajare completa in ceea ce intreprinde personalitatea este capabila sa devina forta motrice care conduce către  progres cantitativ și calitativ în procesul educational. O astfel de activitate a avut in vedere și academicianul V. Pavelcu spunand ca: “nu exista o sursa mai bogata in satisfactii decat aceea de a te simti opera propriei tale personalitati si sculptor al propriei tale fiinte”.

 

Toleranța, curajul, autocontrolul, integritatea, onestitatea, respectul,  perseverența, responsabilitatea, răbdarea sunt valori pe care le-am aprofundat pe parcursul evoluției educaționale și profesionale alături de prof. dr. Viorel Prelici. Sunt recunoscătoare pentru fiecare zi, în calitate de student, doctorand și asistent, în care am învățat și evoluat alături de domnia sa. Mă simt privilegiată să mă număr printre persoanele care au avut șansa de a lucra și învăța de la un mentor care a știut să ”ne vadă”, să ne lanseze cele mai curajoase provocări într-o societate în care educația se află de mult prea mult timp în derivă, având încă multe etape de parcurs până a ajunge la ceea ce ea înseamnă în realitate.

 

Asistența socială, gerontologia, psihologia, piramida lui Maslow, curba lui Gauss, teoria atașamentului, reflexul condiționat, ”a educa înseamnă a iubi” și miros intens de tei la început lună iunie sunt lucruri care fac parte din viața mea și pe care voi încerca a le duce mai departe cu același  entuziasm, bucurie și dragoste pentru educație cu care le-am primit de la OMUL, MENTORUL și PROFESORUL VIOREL PRELICI!

 

Vă mulțumesc Domnule Profesor!

Carmen Stanciu

 

Sursa: ”VIOREL PRELICI PROFESORUL, OMUL. Jubileu 80” (volum coordonat de prof. dr. Cosmin Goian), Editura de Vest, Timișoara, 2019